"Atacatorul" era o bătrânică destul de volubilă şi foarte indignată. Arma era formată dintr-o coală de hârtie A4 împăturită, după spusele martorilor în 8. Probabil că atentatorul a urmărit ca preşedintele să facă o tăietură de hârtie, o rană extrem de dureroasă. Atacul a fost dejucat doar parţial de SPP pentru că în timp ce doamna vorbea de otrăvire şi vrăjitorii, domnul preşedinte a luat acea hârtie de la doamna nervoasă, acesta putându-se îmbolnăvi cu niscaiva substanţe presărate pe hârtie. Iată ştirea aşa cum a văzut-o buletinul de ştiri:
Preşedintele Traian Băsescu a dat audieri fără programare, chiar în curtea Patriarhiei. Asaltat de o bătrânică ce a reuşit să treacă peste cordonul de SPP-işti, preşedintele a fost nevoit să stea de vorbă cu femeia şi să îi asculte problemele.
Audienţa neprevăzută a avut loc astăzi la evenimentele dedicate Zilei Unirii de la Patriarhia Română.
Femeia a reuşit să treacă de SPP-işti şi a ajuns faţă în faţă cu preşedintele. Femeia a început să plângă şi să povestească despre problemle personale.
REALITATEA.NET - Traian Băsescu a fost asaltat de o bătrânică la Patriarhie - VEZI VIDEO
Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi primarul Capitalei Sorin Oprescu sunt doat câteva dintre personalităţile care au participat astăzi, la momentul aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor, la Patriarhia Română.
De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a participat la eveniment.
Momentul aniversar a fost organizat de Patriarhia Română, Preşedinţia României şi de Academia Română şi a început la ora 11 printr-o slujbă religioasă, urmată de o ceremonie de depunere de coroane de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza.
Preşedintele Traian Băsescu a ţinut un discurs la Palatul Patriarhiei în care a evocat importanţa marelui eveniment istoric aniversat astăzi.
Sursa: Realitatea.net
No comments:
Post a Comment